Marele umanist Romain Rolland
Romain ROLLAND, de la nașterea căruia au trecut 155 de ani, a lăsat posterități o imensă moștenire literară - pe parcursul a circa 50 de ani de activitate de creație el a scris peste 20 de romane de epocă, biografii ale oamenilor celebri, multiple colecții de piese și articole, pentru care în 1915 a fost distins cu Premiul Nobel „ca un omagiu adus înaltului idealism al creației lui literare și dragostei de adevăr cu care a descris diferite tipuri umane”.
O atitudine empatică și maximal obiectivă față de eroii săi și o arie eterogenă de caractere disting, de rând cu alte caracteristici, creația lui Romain Rolland.
Unul dintre cei mai expresivi și originali eroi rollandieni este Colas Breugnon - o încercare a autorului de a îmbina visele inocente cu realitatea dureroasă, marcată de ororile Primului Război Mondial (cartea a fost finalizată în 1919, apropo, după ce primise Nobelul). Prin intermediul acestui erou, autorul ne oferă o lecție: să ne bucurăm de moment și să vedem partea plină a paharului, în orice situație, pentru a supraviețui vitregiilor vieții. Chiar dacă intelectualul Rolland nu are prea multe comune cu protagonistul său, superficial la prima vedere, eul autorului se resimte în lucrare. Până și acțiunea se desfășoară în Burgundia, mica patrie a scriitorului (Rolland s-a născut în orașul Clamecy, în familia unui notar), doar că este transferată în epoca Renașterii, pentru care Rolland nutrea un mare interes, reflectat în mai multe opere ale sale (spre exemplu, în piesele de debut „Orsino”, „Empédocle”, „Les Baglioni”, „Niobé”, inspirate în timpul unei călătorii în anii ’90 ai sec. XIX în Italia, dar care nu au fost publicate în timpul vieții scriitorului).
Colas Breugnon este un erou înnebunit de viață, știe să aprecieze frumusețea gustului, a sunetului, a imaginii, a relațiilor, savurează totul și extrage plăcerea chiar din procesul vieții. „Fericită este ziua când m-am născut!” - declară Colas și aceasta devine deviza întregii sale vieți. El nu este deloc supus descurajării; în ciuda celei mai simple origini, privește filosofic viața și percepe cu ușurință tot ce se întâmplă. El acționează în conformitate cu situația, râzând și încântându-i și pe ceilalți pentru faptul că nu renunță niciodată, nu obosește, dar reînvie încrederea că, în final, totul va fi bine. El nu se ascunde în trecut, nu se îneacă în visele viitorului, ci trăiește întotdeauna momentul.
Colas Breugnon este cu adevărat remarcabil nu pentru realizările sale, ci pentru modul de gândire. El reacționează într-un mod aparte la lucrurile ce i se întâmplă și în orice situație nu-și pierde puterea minții. Nenorocirile, mici sau mari, dor. Dar pentru erou nici chiar tragediile nu înseamnă sfârșitul vieții. Pentru el fiecare secundă este un motiv de a savura plăcerea de a fi el însuși, un prilej de a fi fericit, gustând toate deliciile, chiar și ale celor mai urâte evenimente. Râsul, pozitivismul, optimismul, spiritul mereu tânăr, bucuria pentru tot ceea ce confirmă existența formează sensul vieții unui simplu Colas Breugnon, care, cu toate acestea, nu este un prost, ci realizează și înțelege din ce este țesută lumea. Oameni precum Colas nu pot avea o viață goală, cotidianul lor este plin, colorat, preparat cu o varietate mare de condimente. Cu mai multe slăbiciuni, dar care îi pot dăuna doar lui, nu și celor din jur - un pic laș, neiscusit în afaceri, petrecăreț - el rămâne un personaj carismatic, care ne cucerește complet. Pentru că el iubește lumea în care trăiește, iubește prietenii și copiii care încearcă să-l educe, iubește viața, abilitate care merită a fi învățată de la el.
„Colas Breugnon” este un cântec solemn al vieții și frumuseții în toate manifestările acesteia. Ficțiunea este suculentă, în tradițiile lui Rabelais, ceea ce pare destul de neașteptat pentru un autor precum Romain Rolland, care este mult mai aproape de Thomas Mann și Hermann Hesse decât de Rabelais sau Apuleius. Dar, oricare ar fi stilul operelor rollandiene, eroii săi sunt personalități ale căror exemplu este demn de urmat.
Și dacă Colas Breugnon schimbă cu ușurință nemurirea într-o existență tumultoasă, un exemplu diametral opus de a trăi viața îl oferă Annette Rivière în „L'Âme enchantée” (Inimă vrăjită), scris de Romain Rolland în perioada matură a creației sale (1922-1933). O personalitate integră - astfel poate fi sugestiv caracterizată Annette Rivière, care fructifică din plin, dar destoinic existența sa pe pământ. Întreaga sa viață, Annette a făcut alegerea între bine și rău, cu prețul multor pierderi, dar tocmai în aceasta rezidă forța caracterului ei. Și această viață, care este mereu o luptă, se încheie prin sacrificiu. Autorul rezumă că „inima vrăjită” era destinată să moară pe rug. Există aici o analogie cu Jeanne d'Arc, deși Romain Rolland nu menționează nicăieri acest lucru. Or, imaginea Fecioarei de Orleans, care a murit eroic pe rug, este vie și caracteristică pentru istoria Franței.
De rând cu înalta misiune umană, eroism și patos, în roman există o mulțime de momente lirice tandre și frumoase, relații romantice care ocupă mult spațiu în sufletul sensibil al Annettei, în „inima ei vrăjită”. Împletite armonios cu principiile și idealurile înalte ale eroinei, ele îi imprimă și mai multă credibilitate, ne îndeamnă să ne gândim la sensul vieții, să nu îi permitem să se transforme într-o rutină sumbră și să nu uităm că ne este dată o singură dată.
Ficțiunea este atât de convingătoare, încât retrăim împreună sentimentele și tragediile eroilor, parcurgem calea căutărilor, formării personalității și, în final, a deciziei de a-și pune viața pe altarul luptei împotriva „răului mondial” nu numai a Annettei Rivière, ci și a oamenilor care trăiesc lângă ea și îi devin adepți. „Romanul-dramă” este, pe bună dreptate, o epopee - evenimentele care derulează în ficțiune au loc pe parcursul a 40 de ani, avându-și începutul în tinerețea eroinei.
Disecarea întregii vieți a eroului narativ este una dintre caracteristicile stilului rollandian, or, el este tocmai celebru pentru fondarea romanului ciclic de structură polifonică. Un personaj pe care îl însoțim de la leagăn până la mormânt, de-a lungul râului vieții acestuia, este Jean-Christophe din romanul în 10 volume cu același nume (scris în perioada 1904-1920). Numit chiar de autor roman-fluviu, acesta i-a adus faima și a definit genul operei rollandiene. În „Jean-Christophe”, autorul a urmat tradiția marilor scriitori francezi - Balzac, „Comedia umană”; Zola, „Rougon-Macquart”; Proust, „În căutarea timpului pierdut”, ale căror cărți groase și nesfârșite captivează anume pentru infinitul lor. Rolland i-a depășit prin grandiozitate, astfel că nici John Galsworthy cu saga lui clasică despre familia Forsyte nu a atins „volumul provocator” al lui Rolland - zece romane despre un erou! Ficțiunea scoate în relief un suflet vulnerabil contrapus populației necioplite, moravurilor grosolane, metodelor șocante de educație din secolul al XIX-lea. Prototipul eroului este Beethoven rebel, omul care s-a creat singur. Pe parcurs, personajul crește, evoluează, iar talentul lui se maturizează. Eroul romantic realizează sarcina muzicianului de a obține cea mai înaltă armonie; el parcurge toate cercurile iadului și se opune de a fi o jucărie în mâinile sorții.
Tema muzicală este una dintre preferatele scriitorului și aceasta nu este întâmplător. În copilărie, Romain a studiat pianul, moștenind dragostea pentru muzică de la mama sa. După absolvirea Școlii Normale Superioare din Paris (unde familia s-a mutat de la Clamecy pentru a facilita educația băiatului), și-a continuat studiile muzicale la Sorbona. Lucrarea sa „Histoire de l'opéra avant Lully et Scarlatti” (1895) a fost prima disertație de doctorat despre muzică de la Sorbona, unde a predat istoria muzicii, precum și la Școala Normală Superioară. Iar împreună cu Pierre Aubry, în 1901, a fondat revista „Revue d'histoire et de critique musicales”, în care a publicat mai multe articole din domeniu. Printre cele mai remarcabile opere de muzicologie, semnate de Rolland, sunt monografiile „Musiciens d'aujourd'hui” (Muzicienii contemporani, 1908), „Musiciens d'autrefois” (Muzicienii trecutului, 1908), „Haendel” (1910).
Dar cel mai mult dintre muzicieni l-a preocupat Ludwig van Beethoven - prototipul lui Jean-Christophe, despre care a scris și o biografie „La Vie de Beethoven” (Viața lui Beethoven, 1903). Va reveni la personalitatea genialului compozitor iar și iar, până la sfârșitul vieții, cu un studiu grandios al operei acestuia, intitulat „Beethoven. Mari epoci de creație” (1928-1949). Astfel, deși soarta l-a legat pe Rolland de un alt gen de creativitate, operele sale literare au fost strâns legate de muzică.
Revista Livres Hebdo, 2007 - № 833 - P. 62-64
Impresionat de personaje istorice eroice, Rolland a scris mai multe biografii: „Michel-Ange” (Michelangelo, 1903), „La Vie de Tolstoi” (Viața lui Tolstoi, 1911), „Mahatma Gandhi” (1924), „La Vie de Ramakrishna” (Viața lui Ramakrishna, 1929), „La Vie de Vivekananda et l’évangile universel” (Viața lui Vivekananda și Evanghelia universală, 1930). Tot din colecția oamenilor iluștri face parte și ultima sa carte, scrisă în 1944, „Péguy”, care este dedicată poetului, polemistului, editorului și prietenului său și, firește, epocii în care a trăit.
Evident, personajele sale, care îl fascinau de bună seamă, au exercitat o influență puternică asupra scriitorului. Spre exemplu, Tolstoi, cu care Rolland era în corespondență, a jucat un rol important în dezvoltarea viziunilor umaniste și pacifiste care au fost definitorii pentru opera lui Rolland, în timp ce romantismul și misticismul vag s-au datorat, cel mai probabil, cunoașterii literaturii germane.
În același timp, Rolland nu lustruia imaginea eroilor săi, ba chiar putea să-și exprime dezacordul față de unele viziuni ale acestora. Spre exemplu, într-un articol publicat în revista „Revue d'art dramatique” (care, începând cu anul 1900, a găzduit notele lui Romain despre disponibilitatea teatrului, punctate ulterior în eseul „Le Théâtre du peuple”/Teatrul popular, 1903), Rolland a exprimat ideea că teatrul este un mijloc pentru „vigoarea mentală” a unei persoane, un stimulent la acțiune și și-a permis să îi critice pe maeștrii artei dramatice William Shakespeare, Molière, Friedrich Schiller și eroul unei cărți de a sale, Goethe. Acești autori, potrivit lui Rolland, nu au urmărit interesele maselor, ci au inventat divertismente pentru elită. Poate pentru aceasta, lucrarea sa „Le Théâtre du peuple” a fost apreciată modest de critici, deși Rolland a militat pentru crearea unei drame fundamental noi.
Scriitorul avea tot dreptul să fie bătăios în ce privește problemele teatrului, deoarece avea în spate o carieră de dramaturg, de un mare succes pe scena franceză. Dramele „Saint Louis” (1897), „Aërt” (1898) și „Le temps viendra” (Va veni și vremea, 1903), care au alcătuit ciclul „Tragedii ale credinței”, au fost construite pe contradicția dintre oamenii nerușinați, fără scrupule și cei ale căror acțiuni sunt dictate de datorie, credința religioasă și impulsul iubirii. Tragedia „Saint Louis” a însemnat debutul literar al lui Romain Rolland și a făcut să răsune numele lui, până atunci necunoscut.
A urmat încă un ciclu emblematic, „Teatrul Revoluției”, care a inclus patru piese: „Les Loups” (Lupii, 1898), „Le Triomphe de la raison” (Triumful rațiunii, 1899), „Danton” (1900), „Le quatorze juillet” (Paisprezece iulie, 1902), ultima interacționând cu publicul prin dansuri, cântece, activități comune. Lucrările sunt străbătute de spiritul revoluționar, dorința oamenilor de a schimba lumea, de a face viața mai bună. Mai târziu, Rolland a adăugat încă patru piese la colecție, printre care și „Robespierre” (1938), care a încheiat munca autorului în această direcție. Pacifist până în măduva oaselor, autorul a blamat teroarea în societatea postrevoluționară.
Pacifismul i-a fost caracteristic lui Rolland pe parcursul întregii sale vieți, din tinerețe, când a întreprins, la începutul Primului Război Mondial, multiple încercări, chiar dacă nereușite, de a reconcilia intelectualii francezi, germani și belgieni. Argumentele sale au fost prezentate într-o serie de articole, publicate ulterior în colecția „Au-dessus de la mêlée” (Deasupra luptei, 1915) și în romanul „Clérambault” (1920).
Ulterior, când pericolul fascismului lua amploare, Rolland și-a folosit din plin numele și autoritatea pentru a se opunere acestui flagel. În timpul ocupației fasciste, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, nu a contenit să muncească, concentrându-se asupra propriei biografii („Călătorie interioară”, 1942, și „Călătorie în jurul lumii”, 1946), ca un acord final a tot ceea ce a avut de spus lumii.
Marea sa dragoste pentru umanitate este vădită în tot ce a creat, până la ultima sa carte de memorialistică („Mémoires”), scrisă în baza „Jurnalului” pe care l-a ținut de la vârsta de douăzeci de ani, și publicată postum, în 1956.
Romain Rolland a fost, de fapt, un mare idealist. Celebrul creator și-a dorit nu numai în artă armonie și frumos, dar și în viață, acestui crez dedicându-se fără rezerve.
O atitudine empatică și maximal obiectivă față de eroii săi și o arie eterogenă de caractere disting, de rând cu alte caracteristici, creația lui Romain Rolland.
Unul dintre cei mai expresivi și originali eroi rollandieni este Colas Breugnon - o încercare a autorului de a îmbina visele inocente cu realitatea dureroasă, marcată de ororile Primului Război Mondial (cartea a fost finalizată în 1919, apropo, după ce primise Nobelul). Prin intermediul acestui erou, autorul ne oferă o lecție: să ne bucurăm de moment și să vedem partea plină a paharului, în orice situație, pentru a supraviețui vitregiilor vieții. Chiar dacă intelectualul Rolland nu are prea multe comune cu protagonistul său, superficial la prima vedere, eul autorului se resimte în lucrare. Până și acțiunea se desfășoară în Burgundia, mica patrie a scriitorului (Rolland s-a născut în orașul Clamecy, în familia unui notar), doar că este transferată în epoca Renașterii, pentru care Rolland nutrea un mare interes, reflectat în mai multe opere ale sale (spre exemplu, în piesele de debut „Orsino”, „Empédocle”, „Les Baglioni”, „Niobé”, inspirate în timpul unei călătorii în anii ’90 ai sec. XIX în Italia, dar care nu au fost publicate în timpul vieții scriitorului).
Colas Breugnon este un erou înnebunit de viață, știe să aprecieze frumusețea gustului, a sunetului, a imaginii, a relațiilor, savurează totul și extrage plăcerea chiar din procesul vieții. „Fericită este ziua când m-am născut!” - declară Colas și aceasta devine deviza întregii sale vieți. El nu este deloc supus descurajării; în ciuda celei mai simple origini, privește filosofic viața și percepe cu ușurință tot ce se întâmplă. El acționează în conformitate cu situația, râzând și încântându-i și pe ceilalți pentru faptul că nu renunță niciodată, nu obosește, dar reînvie încrederea că, în final, totul va fi bine. El nu se ascunde în trecut, nu se îneacă în visele viitorului, ci trăiește întotdeauna momentul.
Colas Breugnon este cu adevărat remarcabil nu pentru realizările sale, ci pentru modul de gândire. El reacționează într-un mod aparte la lucrurile ce i se întâmplă și în orice situație nu-și pierde puterea minții. Nenorocirile, mici sau mari, dor. Dar pentru erou nici chiar tragediile nu înseamnă sfârșitul vieții. Pentru el fiecare secundă este un motiv de a savura plăcerea de a fi el însuși, un prilej de a fi fericit, gustând toate deliciile, chiar și ale celor mai urâte evenimente. Râsul, pozitivismul, optimismul, spiritul mereu tânăr, bucuria pentru tot ceea ce confirmă existența formează sensul vieții unui simplu Colas Breugnon, care, cu toate acestea, nu este un prost, ci realizează și înțelege din ce este țesută lumea. Oameni precum Colas nu pot avea o viață goală, cotidianul lor este plin, colorat, preparat cu o varietate mare de condimente. Cu mai multe slăbiciuni, dar care îi pot dăuna doar lui, nu și celor din jur - un pic laș, neiscusit în afaceri, petrecăreț - el rămâne un personaj carismatic, care ne cucerește complet. Pentru că el iubește lumea în care trăiește, iubește prietenii și copiii care încearcă să-l educe, iubește viața, abilitate care merită a fi învățată de la el.
„Colas Breugnon” este un cântec solemn al vieții și frumuseții în toate manifestările acesteia. Ficțiunea este suculentă, în tradițiile lui Rabelais, ceea ce pare destul de neașteptat pentru un autor precum Romain Rolland, care este mult mai aproape de Thomas Mann și Hermann Hesse decât de Rabelais sau Apuleius. Dar, oricare ar fi stilul operelor rollandiene, eroii săi sunt personalități ale căror exemplu este demn de urmat.
Și dacă Colas Breugnon schimbă cu ușurință nemurirea într-o existență tumultoasă, un exemplu diametral opus de a trăi viața îl oferă Annette Rivière în „L'Âme enchantée” (Inimă vrăjită), scris de Romain Rolland în perioada matură a creației sale (1922-1933). O personalitate integră - astfel poate fi sugestiv caracterizată Annette Rivière, care fructifică din plin, dar destoinic existența sa pe pământ. Întreaga sa viață, Annette a făcut alegerea între bine și rău, cu prețul multor pierderi, dar tocmai în aceasta rezidă forța caracterului ei. Și această viață, care este mereu o luptă, se încheie prin sacrificiu. Autorul rezumă că „inima vrăjită” era destinată să moară pe rug. Există aici o analogie cu Jeanne d'Arc, deși Romain Rolland nu menționează nicăieri acest lucru. Or, imaginea Fecioarei de Orleans, care a murit eroic pe rug, este vie și caracteristică pentru istoria Franței.
De rând cu înalta misiune umană, eroism și patos, în roman există o mulțime de momente lirice tandre și frumoase, relații romantice care ocupă mult spațiu în sufletul sensibil al Annettei, în „inima ei vrăjită”. Împletite armonios cu principiile și idealurile înalte ale eroinei, ele îi imprimă și mai multă credibilitate, ne îndeamnă să ne gândim la sensul vieții, să nu îi permitem să se transforme într-o rutină sumbră și să nu uităm că ne este dată o singură dată.
Ficțiunea este atât de convingătoare, încât retrăim împreună sentimentele și tragediile eroilor, parcurgem calea căutărilor, formării personalității și, în final, a deciziei de a-și pune viața pe altarul luptei împotriva „răului mondial” nu numai a Annettei Rivière, ci și a oamenilor care trăiesc lângă ea și îi devin adepți. „Romanul-dramă” este, pe bună dreptate, o epopee - evenimentele care derulează în ficțiune au loc pe parcursul a 40 de ani, avându-și începutul în tinerețea eroinei.
Disecarea întregii vieți a eroului narativ este una dintre caracteristicile stilului rollandian, or, el este tocmai celebru pentru fondarea romanului ciclic de structură polifonică. Un personaj pe care îl însoțim de la leagăn până la mormânt, de-a lungul râului vieții acestuia, este Jean-Christophe din romanul în 10 volume cu același nume (scris în perioada 1904-1920). Numit chiar de autor roman-fluviu, acesta i-a adus faima și a definit genul operei rollandiene. În „Jean-Christophe”, autorul a urmat tradiția marilor scriitori francezi - Balzac, „Comedia umană”; Zola, „Rougon-Macquart”; Proust, „În căutarea timpului pierdut”, ale căror cărți groase și nesfârșite captivează anume pentru infinitul lor. Rolland i-a depășit prin grandiozitate, astfel că nici John Galsworthy cu saga lui clasică despre familia Forsyte nu a atins „volumul provocator” al lui Rolland - zece romane despre un erou! Ficțiunea scoate în relief un suflet vulnerabil contrapus populației necioplite, moravurilor grosolane, metodelor șocante de educație din secolul al XIX-lea. Prototipul eroului este Beethoven rebel, omul care s-a creat singur. Pe parcurs, personajul crește, evoluează, iar talentul lui se maturizează. Eroul romantic realizează sarcina muzicianului de a obține cea mai înaltă armonie; el parcurge toate cercurile iadului și se opune de a fi o jucărie în mâinile sorții.
Tema muzicală este una dintre preferatele scriitorului și aceasta nu este întâmplător. În copilărie, Romain a studiat pianul, moștenind dragostea pentru muzică de la mama sa. După absolvirea Școlii Normale Superioare din Paris (unde familia s-a mutat de la Clamecy pentru a facilita educația băiatului), și-a continuat studiile muzicale la Sorbona. Lucrarea sa „Histoire de l'opéra avant Lully et Scarlatti” (1895) a fost prima disertație de doctorat despre muzică de la Sorbona, unde a predat istoria muzicii, precum și la Școala Normală Superioară. Iar împreună cu Pierre Aubry, în 1901, a fondat revista „Revue d'histoire et de critique musicales”, în care a publicat mai multe articole din domeniu. Printre cele mai remarcabile opere de muzicologie, semnate de Rolland, sunt monografiile „Musiciens d'aujourd'hui” (Muzicienii contemporani, 1908), „Musiciens d'autrefois” (Muzicienii trecutului, 1908), „Haendel” (1910).
Dar cel mai mult dintre muzicieni l-a preocupat Ludwig van Beethoven - prototipul lui Jean-Christophe, despre care a scris și o biografie „La Vie de Beethoven” (Viața lui Beethoven, 1903). Va reveni la personalitatea genialului compozitor iar și iar, până la sfârșitul vieții, cu un studiu grandios al operei acestuia, intitulat „Beethoven. Mari epoci de creație” (1928-1949). Astfel, deși soarta l-a legat pe Rolland de un alt gen de creativitate, operele sale literare au fost strâns legate de muzică.
Revista Livres Hebdo, 2007 - № 833 - P. 62-64
Impresionat de personaje istorice eroice, Rolland a scris mai multe biografii: „Michel-Ange” (Michelangelo, 1903), „La Vie de Tolstoi” (Viața lui Tolstoi, 1911), „Mahatma Gandhi” (1924), „La Vie de Ramakrishna” (Viața lui Ramakrishna, 1929), „La Vie de Vivekananda et l’évangile universel” (Viața lui Vivekananda și Evanghelia universală, 1930). Tot din colecția oamenilor iluștri face parte și ultima sa carte, scrisă în 1944, „Péguy”, care este dedicată poetului, polemistului, editorului și prietenului său și, firește, epocii în care a trăit.
Evident, personajele sale, care îl fascinau de bună seamă, au exercitat o influență puternică asupra scriitorului. Spre exemplu, Tolstoi, cu care Rolland era în corespondență, a jucat un rol important în dezvoltarea viziunilor umaniste și pacifiste care au fost definitorii pentru opera lui Rolland, în timp ce romantismul și misticismul vag s-au datorat, cel mai probabil, cunoașterii literaturii germane.
În același timp, Rolland nu lustruia imaginea eroilor săi, ba chiar putea să-și exprime dezacordul față de unele viziuni ale acestora. Spre exemplu, într-un articol publicat în revista „Revue d'art dramatique” (care, începând cu anul 1900, a găzduit notele lui Romain despre disponibilitatea teatrului, punctate ulterior în eseul „Le Théâtre du peuple”/Teatrul popular, 1903), Rolland a exprimat ideea că teatrul este un mijloc pentru „vigoarea mentală” a unei persoane, un stimulent la acțiune și și-a permis să îi critice pe maeștrii artei dramatice William Shakespeare, Molière, Friedrich Schiller și eroul unei cărți de a sale, Goethe. Acești autori, potrivit lui Rolland, nu au urmărit interesele maselor, ci au inventat divertismente pentru elită. Poate pentru aceasta, lucrarea sa „Le Théâtre du peuple” a fost apreciată modest de critici, deși Rolland a militat pentru crearea unei drame fundamental noi.
Scriitorul avea tot dreptul să fie bătăios în ce privește problemele teatrului, deoarece avea în spate o carieră de dramaturg, de un mare succes pe scena franceză. Dramele „Saint Louis” (1897), „Aërt” (1898) și „Le temps viendra” (Va veni și vremea, 1903), care au alcătuit ciclul „Tragedii ale credinței”, au fost construite pe contradicția dintre oamenii nerușinați, fără scrupule și cei ale căror acțiuni sunt dictate de datorie, credința religioasă și impulsul iubirii. Tragedia „Saint Louis” a însemnat debutul literar al lui Romain Rolland și a făcut să răsune numele lui, până atunci necunoscut.
A urmat încă un ciclu emblematic, „Teatrul Revoluției”, care a inclus patru piese: „Les Loups” (Lupii, 1898), „Le Triomphe de la raison” (Triumful rațiunii, 1899), „Danton” (1900), „Le quatorze juillet” (Paisprezece iulie, 1902), ultima interacționând cu publicul prin dansuri, cântece, activități comune. Lucrările sunt străbătute de spiritul revoluționar, dorința oamenilor de a schimba lumea, de a face viața mai bună. Mai târziu, Rolland a adăugat încă patru piese la colecție, printre care și „Robespierre” (1938), care a încheiat munca autorului în această direcție. Pacifist până în măduva oaselor, autorul a blamat teroarea în societatea postrevoluționară.
Pacifismul i-a fost caracteristic lui Rolland pe parcursul întregii sale vieți, din tinerețe, când a întreprins, la începutul Primului Război Mondial, multiple încercări, chiar dacă nereușite, de a reconcilia intelectualii francezi, germani și belgieni. Argumentele sale au fost prezentate într-o serie de articole, publicate ulterior în colecția „Au-dessus de la mêlée” (Deasupra luptei, 1915) și în romanul „Clérambault” (1920).
Ulterior, când pericolul fascismului lua amploare, Rolland și-a folosit din plin numele și autoritatea pentru a se opunere acestui flagel. În timpul ocupației fasciste, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, nu a contenit să muncească, concentrându-se asupra propriei biografii („Călătorie interioară”, 1942, și „Călătorie în jurul lumii”, 1946), ca un acord final a tot ceea ce a avut de spus lumii.
Marea sa dragoste pentru umanitate este vădită în tot ce a creat, până la ultima sa carte de memorialistică („Mémoires”), scrisă în baza „Jurnalului” pe care l-a ținut de la vârsta de douăzeci de ani, și publicată postum, în 1956.
Romain Rolland a fost, de fapt, un mare idealist. Celebrul creator și-a dorit nu numai în artă armonie și frumos, dar și în viață, acestui crez dedicându-se fără rezerve.