Selma Lagerlöf, prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru Literatură

Nov 20, 2018 13:44



Astăzi se împlinesc 160 de ani de la nașterea scriitoarei suedeze Selma Lagerlöf.

Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf (n. 20 noiembrie 1858 - d. 16 martie 1940) a fost prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) cu urmatoarea motivație a juriului: "Ca prețuire pentru nobilul său idealism, bogăția fanteziei și expunerea spirituală, care îi caracterizează opera". Prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914).

S-a născut şi a crescut în ţinutul Värmland, care va fi prezent mai târziu în toate cărţile sale. A trăit într-o familie fericită, cu un tată mereu dornic să participe la jocurile copiilor, cu o mamă sensibilă, înţelegătoare şi înţeleaptă şi cu o bunică ale cărei cântece şi poveşti micuţa Selma nu se mai sătura să le asculte. La trei ani, Selma s-a îmbolnăvit grav, şi în urma bolii a rămas cu un picior paralizat. Din acest motiv, nu a mers la şcoala publică, ci a primit lecţii particulare. Micuţa Selma citea foarte mult, de la poveştile din O mie şi una de nopţi la cărţile lui Hans Christian Andersen şi ale lui Walter Scott.
Opera sa posedă puternice tendințe moral-educative, cultivând trecutul legendar, conservarea valorilor perene și tradiția. A scris romane de factură epopeică, pline de fantezie și lirism, cu rezonanțe din vechile legende scandinave. Selma Lagerlöf. a scris atât pentru adulți, cât şi pentru copii, dar cartea care a consacrat-o a fost Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia (1906-1907).

Opera:
Gösta Berling saga (Povestea lui Gösta Berling) (1891)                                                              
Osynliga länkar (Lanțuri nevăzute) (1894)                                                                                            
Antikrists mirakler (Miracolele lui Anticrist) (1897)          
Jerusalem (1901-1902)                          
Nils Holgersson underbara resa genom Sverige (Minunata călătorie a lui Nils Holgersson în Suedia) (1906-1907)           
Kristuslegender (Legende despre Cristos) (1904)                                                         
Herr Arnes penningar (Banii domnului Arne) (1904)                                                                         
Liljecronas hem (Casa din Lilliecrona)(1911)                                                                                      
Kejsarn av Portugallien (Împăratul Portugaliei) (1914)     
Charlotte Löwensköld (1925)                                                                                                 
Löwensköldska ringen (Inelul familiei Löwensköld) (1925)                                                      
Anna Svärd (1928)

Vă prezentăm cărțile scrise de Selma Lagerlöf din colecția serviciului “Literaturile lumii" al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova:






 







Biblioteca Națională Republicii Moldova, literaturile lumii, Selma Lagerlöf, aniversări, literatura suedeză, scriitori, cărţi din colecţie

Previous post Next post
Up