Ar trebui să fie presat Kievul să cedeze teritoriu în schimbul păcii? || CONTRIBUTORS.RO
Contributors.ro
Dilema strategică a Occidentului în promovarea reconcilierii ruso-ucrainene
Atât Kievul, cât și Occidentul doresc un armistițiu complet și stabil cu Moscova - cât mai curând. De ce și cum interesul național ucrainean contrazice în prezent o încetare a focului cu Rusia este clar: problema Kievului în negocierea cu Moscova este că un acord cu Kremlinul acum nu va duce la restabilirea deplină a integrității teritoriale a Ucrainei. De asemenea, nu va proteja Ucraina de continuarea imperialismului rusesc și a antiucrainismului.
În opinia majorității ucrainenilor și a altor est-europeni, a discuta cu actualul guvern rus despre un aranjament convenabil este o pierdere de timp. Doar după o înfrângere zdrobitoare a Rusiei, este fezabilă o înțelegere durabilă între Moscova și Kiev. La fel ca în perioadele anterioare din istoria țaristă și sovietică, un dezastru militar poate declanșa schimbări interne fundamentale în Rusia.
Țările occidentale, precum și alte state de pe glob, se confruntă cu o dilemă diferită. Ele sunt poate mai echivoce față de idiosincrasiile lui Putin, față de viitorul Rusiei și față de suveranitatea Ucrainei. Capitalele occidentale sunt poate mai puțin îngrijorate decât Kievul în ceea ce privește perspectivele pe termen lung ale unui acord de încetare a focului sau de pace. Ciclurile electorale din statele democratice le sugerează politicienilor în căutarea unor funcții publice să caute soluții rapide astăzi, mai degrabă decât să se angajeze în confruntări de mai mulți ani.
Provocarea cinicilor
Mulți dintre cei de la Washington, Bruxelles, Paris sau Berlin - ca să nu mai vorbim de capitalele din Asia, Africa sau America Latină - pot considera războiul ruso-ucrainean ca pe o dispută regională, post-sovietică sau/și slavă îndepărtată. Unii politicieni continuă să susțină în mod deschis că această confruntare est-europeană îi privește prea puțin. Ucraina este, într-adevăr, la distanță din punct de vedere geografic, cultural, istoric și politic de țările majorității actorilor occidentali. Acest lucru ar putea implica pentru guvernele lor faptul că investițiile financiare, militare și politice în apărarea, securitatea și redresarea Ucrainei ar trebui să fie limitate sau chiar întrerupte. De asemenea, acest lucru ar putea fi văzut ca însemnând că o pace proastă, dar rapidă, este preferabilă acum unei confruntări militare nobile, dar de lungă durată.
Dar, chiar și politicienii și guvernele care nu sunt preocupate de justiție, libertate și autodeterminare nu pot separa, totuși, comportamentul lor față de Moscova și Kiev de problemele de stabilitate și securitate globală. Ucraina este - ca și Rusia - parte integrantă a ordinii politice și juridice mondiale. Ea constituie un membru cu drepturi depline al comunității internaționale de state.
Deja în perioada 1945-1991, Republica Sovietică Ucraineană a fost, spre deosebire de Republica Sovietică Rusă, un participant non-suveran al Organizației Națiunilor Unite. După obținerea independenței în august 1991, Ucraina a devenit nu numai un membru deplin al ONU, ci și un stat pe deplin suveran. În prezent, este, de asemenea, un participant regulat la Consiliul Europei, OSCE, Tratatul de neproliferare nucleară, precum și la multe alte organizații, reglementări și acorduri internaționale.
Mănușa Kremlinului
Din acest motiv, Rusia a creat, încă de la anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, o problemă fundamentală pentru comunitatea internațională de state - inclusiv pentru acele guverne cărora le pasă prea puțin de soarta poporului și statului ucrainean. Moscova insistă asupra faptului că națiunea și statul ucrainean nu au valoare deplină. Structura, logica și funcționarea ordinii internaționale, a sistemului de securitate și a cooperării transfrontaliere presupun, totuși, că are.
La opt ani de la capturarea armată a Crimeei, Moscova și-a dublat poziția de negare a statalității ucrainene. Din nou în mod ilegal și chiar mai fără rușine, Rusia a anexat încă patru regiuni, acum în sud-estul Ucrainei continentale. Această suplimentară încălcare demonstrativă a dreptului internațional, precum și escaladarea campaniei de teroare a Moscovei împotriva civililor ucraineni începând cu 24 februarie 2022 au crescut miza. Cursul, durata, rezultatul și repercusiunile războiului au devenit din ce în ce mai pernicioase nu numai pentru Ucraina, ci și pentru soliditatea ordinii statelor suverane de pe planetă.
În urmă cu nouă ani, povestea Kremlinului cu privire la presupusul statut disputat al Crimeei a fost parțial acceptată de comunitatea internațională. Astăzi, în schimb, doar puțini politicieni, diplomați și experți ar mai putea accepta justificările odioase ale Kremlinului pentru comportamentul scandalos al Rusiei în Ucraina. Kremlinul oferă în continuare explicații presupuse de ce Ucraina nu are dreptul de a exista, cel puțin nu în granițele sale recunoscute la nivel internațional. Moscova își continuă prezentarea selectivă și falsificarea pur și simplu a istoriei, dreptului, politicii, culturii etc. ucrainene. Toate acestea sunt menite să susțină afirmația Kremlinului că Ucraina nu există cu adevărat.
Ordinea internațională, adio?
Problema campaniei de dezinformare a Kremlinului nu ține atât de mult de inexactitățile factuale și selecția selectivă a evenimentelor din istoria Ucrainei. Provocarea mai profundă a Moscovei în ceea ce privește narațiunea sa despre Ucraina este că narațiuni similare din punct de vedere retoric ar putea fi spuse despre alte multe țări. Majoritatea statelor și teritoriilor de pe glob au avut istorii confuze, alianțe contradictorii și episoade ciudate în trecutul lor vechi și recent. Unele au până astăzi teritorii disputate și identități ambivalente. Toate țările lumii la un moment dat nu au existat, ca și Ucraina. Toate nu au fost cândva națiuni reale și au avut, ca și Ucraina, granițe diferite.
În pofida comportamentului exploziv al Moscovei pentru sistemul internațional de state, Kremlinul insistă că Cutia Pandorei este goală. Mai rău, Rusia nu este, în acest fel, o țară oarecare în lumea de după Războiul Rece. Ea a moștenit de la Uniunea Sovietică un loc permanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) și statutul de stat oficial dotat cu arme nucleare în cadrul Tratatului de neproliferare (TNP).
Federația Rusă este unul dintre cei cinci membri ai comunității de popoare care au drepturi și responsabilități speciale pentru menținerea ordinii statelor naționale, a securității mondiale și a dreptului internațional. Prin acțiunile sale, Moscova subminează cele mai fundamentale principii ale Cartei ONU. Rusia răstoarnă logica regimului mondial de prevenire a răspândirii armelor atomice și statutul excepțional al celor cinci state ce au în mod oficial arme nucleare. În mâinile Rusiei, Consiliul de Securitate al ONU și TNP au devenit instrumente nu de stabilizare, ci de subminare a ordinii internaționale.
Cu toate acestea, pace acum?
Cei mai mulți autoproclamați pragmatici și pacifiști care pledează pentru un acord „pământ în schimbul păcii” nu sunt pe statul de plată al Kremlinului. Este posibil ca ei să aibă oarecare simpatie pentru Putin & Co. Unii își exprimă empatia pentru Ucraina și poporul său. Propunerile lor de încetare a focului și de pace sunt întocmite cu convingerea că ele corespund intereselor reale asumate ale poporului ucrainean.
Cu toate acestea, presupușii pragmatici par să nu vrea sau să nu poată lua în considerare toate consecințele planurilor lor pacifiste. În primul rând, un acord cu Moscova de tip „pământ contra pace” ridică întrebarea la ce fel de armistițiu în estul și sudul Ucrainei poate duce acest lucru. Populația locală de pe teritoriile ocupate de Rusia a fost expusă la deportări, tortură, execuții, exproprieri și alte încălcări ale drepturilor omului. Mulți dintre susținătorii încetării focului sunt predispuși la o argumentație moralistă. Cu toate acestea, ei evită de obicei problema etică fundamentală a prelungirii regimului de ocupație teroristă a Rusiei în anumite părți ale Ucrainei.
În al doilea rând, diferitele planuri de pace prevăd fie explicit, fie implicit o limitare temporară sau chiar permanentă a integrității teritoriale sau/și a suveranității politice a Ucrainei. Printre cele mai populare propuneri se numără lăsarea Crimeii sub controlul Moscovei sau/și excluderea aderării Ucrainei la NATO. Acest lucru ar crea însă o problemă nu doar pentru Ucraina. Ar trimite, de asemenea, un semnal global ambivalent.
Urmarea unei astfel de căi spre pace implică faptul că teritoriul, libertatea și independența unui membru cu drepturi depline al ONU ar fi constrânse nu doar de Rusia. Un compromis promovat la nivel internațional ar însemna că și alte țări ar deveni complice la subminarea ordinii internaționale. Această cale de acțiune ar repeta eșecul presiunilor exercitate de Franța și Germania asupra Ucrainei în cadrul infamului „Format Normandia” din 2014-21. După ce a recurs la violență militară pe scară largă și la șantaj nuclear, Rusia ar fi din nou autorizată și susținută oficial, de către un grup multilateral, să culeagă roadele agresiunii sale.
Întrebări incomode
Ce autoritate și legitimitate vor avea sistemul ONU și ordinea europeană de securitate, dacă Rusia scapă nepedepsită prin încălcarea a zeci de angajamente bi- și multilaterale pe care și le-a asumat în diverse tratate și organizații internaționale? În cazul în care o comunitate mai mare de state promovează și acceptă un acord care are ca rezultat câștiguri nete pentru Rusia, acesta nu numai că nu ar respecta suveranitatea politică și integritatea teritorială a Ucrainei. Ar contrazice de asemenea obligațiile acestor țări, conform dreptului internațional, de a nu legitima prada unei cuceriri militare.
O satisfacere, chiar și parțială, a cerințelor politice și teritoriale ale Moscovei ar putea sugera anumitor țări din întreaga ca ar putea și ele să încerce încearcă să fie la fel de șmechere ca Rusia. De ce alte țări relativ puternice din diferite părți ale lumii nu ar încerca, cu niște scuze semi-plauzibile, să le facă vecinilor lor lucruri asemănătoare celor pe care Rusia le-a făcut „națiunii soră” din sud-vestul țării sale? Nu sunt oare și alte teritorii în lume la fel de disputate și care așteaptă la fel de mult să fie aduse acasă ca „Noua Rusie”?
Mai rău, nu doar unele, ci foarte multe națiuni din întreaga lume ar putea dori să se asigure că nu vor ajunge în locul ucrainenilor. De ce guvernele națiunilor relativ slabe din întreaga lume ar mai continua să se bazeze pe dreptul și organizațiile internaționale pentru protejarea granițelor, teritoriului și independenței statelor lor? Dacă guvernele occidentale și alte state influente semnalează că nu se poate conta pe ele ca apărători ai ordinii internaționale: poate că ar putea fi necesare alte instrumente pentru autoapărare?
Concluzii
Reacția lentă și fără tragere de inimă a comunității internaționale la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în 2014, la războiul hibrid din Donbas în 2014-2021 și la invazia pe scară largă din 24 februarie 2022 a provocat deja daune sistemului internațional. Punerea în aplicare a unui plan de pace care poate că sună bine ar putea pune capăt temporar luptelor din Ucraina de astăzi. Dar, o astfel de aplicare ar adânci fisurile deja îngrijorătoare din ordinea mondială.
Un acord „pământ în schimbul păcii” înseamnă că puterea rusă ar fi recunoscută ca având dreptate. Această recunoaștere ar deraia nu numai ordinea liberală internațională, ci și securitatea și stabilitatea mondială în general. Ar aduce daune de durată regimului mondial de neproliferare a armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă.
Agresiunea armată rusă împotriva Ucrainei și campania de genocid împotriva națiunii ucrainene nu pot fi complet inversate prin mijloace non-militare. Prin urmare, nu există nicio altă cale decât aceea de a răspunde forței prin forță. Acest lucru este în deplină conformitate cu dreptul internațional, în general, și cu articolul 51 din Carta ONU, în special. Compromisurile, concesiile și alte îngăduințe acordate unui stat agresor nu reprezintă o cale către o pace durabilă în Europa de Est și în alte părți. Un acord „pământ în schimbul păcii” ar aduce prejudicii de durată ordinii internaționale bazate pe reguli și viitoarei reguli a dreptului internațional.
https://www.contributors.ro/dilema-strategica-a-occidentului-in-promovarea-reconcilierii-ruso-ucrainene/