JEAN-JACQUES ROUSSEAU (1712-1778), SCRIITORUL UTOPIST, PROFETUL UNOR TIMPURI NOI
”M-am arătat aşa cum am fost; demn de dispreţ şi josnic, când am fost; bun, generos, sublim, când, de asemenea, am fost; mi-am dezvăluit sufletul aşa cum tu însuţi l-ai văzut. Fiinţă Eternă, strânge în jurul meu nenumărata mulţime a semenilor mei; să asculte confesiunile mele, să ţipe la ticăloşiile mele, să roşească la nemerniciile mele. Şi fiecare să-şi descopere la rândul său, inima, cu aceeaşi sinceritate, la picioarele tronului tău; apoi să-ţi spună măcar unul, dacă se va încumeta: Eu am fost mai bun decât omul acesta.”
Jean-Jacques Rousseau
Romancier și filosof, JEAN-JACQUES ROUSSEAU este una dintre figurile notorii ale Iluminismului. Umanist enciclopedist, bard al libertății individuale și teoretician al statului democratic, a reîmprospătat domeniile educației și politicii cu idei originale, a pregătit Revoluția Franceză din 1789, a influențat filosofia lui Immanuel Kant, a creat teme noi în literatură.
Jean-Jacques Rousseau s-a născut la Geneva, la 28 iunie 1712, în familia unui ceasornicar protestant. Nu și-a cunoscut mama, care a murit la nașterea lui. Este crescut de tatăl său care, nevoit să părăsească Geneva, în 1722 îl aranjează în pensiune la un pastor. A avut o copilărie nefericită. Atmosfera îl dezgustă pe băiat, el practicând diferite meserii: își face ucenicia în atelierul unui gravor, este lacheu. Împătimit de aventuri, la vârsta de 16 ani fuge din Geneva și vagabondează.
Este adăpostit la Annecy de Doamna de Warens (Françoise-Louise de Warens), care îl trimite la Turin pentru a primi botezul catolic. Apoi se stabilește la Charmettes, proprietate a Doamnei de Warens de lângă Chambéry. Această perioadă este ocazia formării sentimentale și intelectuale a lui Rousseau, descrisă la bătrânețe în ”Confessions” (Confesiuni) ca cea mai frumoasă din viața sa, luminată de o fericire continuă. La început idilică (i se adresa bunei doamne cu apelativul ”mamă”), șederea la Charmettes devine plictisitoare pentru tânăr, el întreprenzând numeroase escapade și tentative vane de a-și face carieră în muzică sau preceptorat (la Lyon). Ia drumul Parisului, părăsindu-și protectoarea care-i va acorda sprijin timp de 14 ani.
Venind la Paris în 1742, autodidactul, plebeul și ambițiosul Rousseau este dornic de a se impune în societate. Lucrează secretar al soției unui fermier general, secretar de ambasadă la Veneția, cunoaște însă umilirile mizeriei și ale disprețului. Ținuta îi era neîngrijită, barba și peruca nepieptănate, ceea ce intra în discrepanță cu societatea aristocratică ultrarafinată în care dorea să pătrundă.
În 1744 se stabilește la Paris. Își leagă viața de o servotoare incultă, Thérèse Levasseur, cu care va avea cinci copii, abandonați cu toții la Azilul Copiilor Găsiți.
Se înprietenește cu Denis Diderot, care îi încredințează articolele muzicale pentru ”Enciclopedie”. Încearcă să se facă cunoscut printr-un nou sistem de notare muzicală, care nu este însă acceptat de Academie.
În 1749 Academia din Dijon propune subiectul ”Dacă restabilirea științelor și artelor a contribuit la purificarea moravurilor” și Rousseau scrie ”Discours sur les sciences et les arts” (Discurs asupra științelor și artelor) care oferă o tratare paradoxală a problematicii (Nu! Acestea sunt instrumentele ale corupției și decadenței). Obține marele premiu, fiindu-i apreciate stilul și argumentația, dar nu și ideile, și se face cunoscut.
Publică celebrul ”Discours sur l'origine et les fondements de l'inégalité parmi les hommes” (Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității printre oameni), în care lansează tezele: societatea distruge armonia dintre oameni, iar proprietatea, ocrotită de legi, dă naștere inegalităților sociale.
După 1755 rupe relațiile mondene, începe o viață austere de copist de muzică. Pleacă la Geneva, al cărui cetățean liber se declară, și abjură catolicismul.
Ambițiile sale de a excela în teatru și în muzică se materializează în două opere: ”Les Muses galantes” (Muzele galante), ”Le Devin du village” (Ghicitorul satului), în articolele muzicale redactate pentru ”Enciclopédie” și în ”Lettre à d’Alembert sur les spectacles”, în care se pronunță contra teatrului - corupător al moravurilor. Paradoxurile gândirii rousseauiste îi șochează pe contemporani și stârnesc numeroase acuzații împotriva ”mizantropului declarant”. Voltaire, indignat, îl numește pe Rousseau ”inamic al speciei umane”, ”arhinebun”.
Continuă vagabondajul până când găsește o nouă protectoare - pe Doamna d’Epinay (Louise Florence Pétronille Tardieu d'Esclavelles d'Épinay), prietenă a enciclopediștilor, care îi oferă un adăpost câmpenesc la Ermitage. După cearta cu enciclopediștii (1757) și pasiunea nefericită pentru cumnata gazdei sale, reia peregrinările, găsindu-și ulterior un loc de ședere la Montmorency, pe domeniul ducelui de Luxembourg.
1761-1762 este o perioadă fecundă: apar romanele ”Julie ou La Nouvelle Héloïse” (Julia sau Noua Eloisă) și ”Émile ou De l’éducation” (Emile sau Despre educație), apoi tratatul politic ”Le Contrat social” (Contractul social). Cartea de educație ”Emile”, considerată profund antireligioasă, este arsă pa rug, iar autorul ei condamnat la închisoare. Rousseau reușește să fugă în Elveția, dar nu găsește azil nicăieri: Geneva închide porțile în fața lui, este alunagt și bătut cu pietre. În 1765 se află pe insula Saint-Pierre, iar în 1766 în Anglia, răspunzănd invitației filosofului David Hume. Persecuțiile continua, Voltaire fiind unul dintre cei mai mari dușmani, astfel încât Rousseau își acuză gazda de trădare. Se întoarce în Franța, vagabondând circa trei ani prin diferite provincii. În 1770 primește autorizația de a reveni la Paris, ceea ce face, istovit de 8 ani de pribegie.
Societatea îl condamnă în continuare și Rousseau se apără de acuzațiile lansate prin arma scrisului: redacteză ”Lettres à Malesherbes” (Scrisori către Malesherbes), ”Lettres de la montagne” (Scrisori de la munte), ”Les Confessions” (Confesiuni), ”Dialogues” (Dialoguri). Efortul lui de a se justifica devine obsedant și delirant, iar publicul le va cunoaște doar după moartea scriitorului.
Își regăsește pacea în 1776, când decide să înceteze polemica și începe să redacteze ”Rêveries du promeneur solitaire” (Visările unui hoinar singuratic) - bilanțul vieții sale, luminat de amintiri fericite și de un scrupulos examen de conștiință în acord cu scriitorul.
Epuizat, bolnav, părăsit și renegat, se stinge din viață la Ermenonville, la 2 iulie 1778, cu două luni mai târziu decât Voltaire. În 1780 se organizează un mare pelerinaj la motmântul scriitorlui, iar în 1794 osemintele lui Rousseau au fost transferate la Panteon, astfel încât inveterații inamici Rousseau și Voltaire să se odihnească pe vecie sub acceași boltă.
Opera lui Jean-Jacques Rousseau
Creația lui Rousseau este amplă și variată, conținând idei filosofice, politice, etice, literare, cărora le-a rămas fidel pe parcursul întregii vieți.
Ca scriitor, s-a impus printr-un roman epistolar cu accente preromantice - ”Julie ou La Nouvelle Héloïse”, prin romanul pedagogic ”Émile ou De l’éducation”, romanul autobiografic ”Les Confessions” și prin romanul ”Les Rêveries du promeneur solitaire”.
Opera lui Rousseau poartă amprenta filosofică și umanistă a secolului Luminilor: reflecții asupra civilizației, societății, libertății și egalității, moralei, educației, asupra raporturilor dintre oameni. Prima datorie a oamenilor, susține Rousseau, este fă fie umani.
”Émile ou De l’éducation” ne propune o viziune nouă în materie de educație: ”Iubiți copilăria, favorizați jocurile ei, plăcerile ei, instinctul ei amabil. De ce vreți să le luați acestor mici inocenți bucuria acestei perioade atât de scurte? Natura vrea ca copiii să fie copii înainte de a fi adulți. Dacă dorim să răsturnăm această ordine, vom produce fructe precoce fără maturitate și savoare care se vor strica repede: vom avea erudiți tineri și copii bătrâni”. Deși sistemul pedagogic rousseauist are numeroase lacune, multe idei au fost preluate de pedagogia modernă, Pestalozzi și Frobel recunoscănd în Rousseau un precursor și un maestru. La rândul lui, Claude Levi-Strauss l-a considarat părinte al antropologiei moderne.
Ideile exprimate în lucrarea ”Du Contrat social” vor fi preluate de ”Declarația universală a drepturilor omului și cetățeanului” și de idealurile Revoluției Franceze - Egalitate, Libertate, Fraternitate: ”Numesc Republică orice stat dirijat de legi, […] când guvernează doar interesul public. Orice guvernare ligitimă este republicană”. La baza statului trebuie să fie suveranitatea poporului, expresie a voinței generale. Toți revoluționarii cunoșteau lucrarea lui Rousseau, iar pentru Robespierre ”Contractul social” era o carte de căpătâi.
Ruptura dintre Rousseau și prietenii săi, enciclopediștii Diderot și Voltaire, este determinată de viziuni antagoniste asupra progresului: Rousseau condamnă societatea europeană și proslăvește starea naturală a omului, egalitatea primordială pierdută: ”Sălbaticul trăiește în el însuși; omul sociabil, mereu în afara sa, nu știe să trăiască decât în opinia altora; el are sentimentul propriei existențe doar prin judecata acestora”. Ripostându-i, Voltaire declară într-o scrisoare: ”Te apucă dorința să mergi în patru labe după ce citești lucrarea dumneavoastră”.
Farmecul existenței rustice în contradicție cu perversiunile vieții urbane, lecțiile singurătății sau ale călătoriilor, măreția și obstacolele prieteniei, educarea copiilor, descrierea unei pasiuni durabile redusă la abstinență carnală - iată motivele fundamentale ale cărții epistolare ”Julie ou La Nouvelle Héloïse”, considerat cel mai de success roman al secolului. Cartea a avut 72 de ediții doar până la sfârșitul secolului al XVIII. Citit cu nesaț de public, romanul era considerat plicticos de critica vremii. Romanul ”Julia sau Noua Eloisă a fost tradus pentru prima oară în română de I. Heliade Rădulescu și publicat în 1837.
Autorul autobiografiei ”Les Confessions” își descrie viața cu o franchețe absolută și dezarmantă: greșelile sunt destăinuite, păcatele sunt mărturisite, ca și bunele sale intenții - dragostea față de oameni, dorința de libertate și fraternitate, împărtășirea secretului pe care el, Rousseau, l-a aflat - poți să găsești fericirea doar ascultând în interiorul tău glasul naturii, care inspiră Binele, Frumosul și Adevărul.
Ultima sa carte, ”Rêveries du promeneur solitaire” (Visările unui hoinar singuratic), este povestea minunat de lirică, emoționantă și oarecum obsesivă a unui bătrân care își deapănă amintirile. ”Visările unui hoinar singuratic” îl prezintă pe autor ”singur și uitat”, sfâșiat între dorința de singurătate și cea de a avea companie, încercând să își domolească paralizanta neîncredere în sine și nevoia irepresibilă de a se adresa persicutorilor săi. Romanul atrage și astăzi datorită puternicei tensiuni dintre meditația filosofică sobră și furia autorului împotriva relelor societății. Rousseau vrea să demonstreze că este liniștit și fericit departe de lume, dar este mereu trădat de simțul nedreptății și de mândrie. Combinația dintre aceste circumstanțe și frământările interioare transformă personajul într-unul din primele - și cele mai fascinante - prptptipuri ale eroului neadaptet modern. ”Visările” reprezintă așadar un precursor de seamă al marilor romane ale izolării și disperării ale lui Dostoievski, Beckett sau Salanger, care au avut un impact enorm asupra evoluției romanului.
Opera lui Rousseau a cunoscut atât ura, cât și admirația, atât repudierile, cât și elogiile. A fost apreciat de Doamna de Staël, George Sand, Stendhal, Goethe, Kant, L. Tolstoi, N. Jorga, T. Vianu, în timp ce Chateaubriand, Lamartine, Flaubert, Baudelaire, Proudhon, France au avut o atitudine ostilă.
Rousseau a fost cu certitudine un deschizător de drumuri în mai multe domenii: filosofie, etică, politică și proză poetică.
Cu ocazia aniversării a 310 ani de la nașterea lui Jean-Jacques ROUSSEAU, care este sărbătorită în anul curent, secția Literaturile lumii a BNRM a organizat expoziția de publicații dedicată vieții și operei marelui scriitor și filosof. Expoziția se desfășoară în spațiul expozițional Literaturile lumii (BNRM, blocul central, etajul 3) din 7 iulie până pe 14 august 2022.
(Sursa: 100 de scriitori notorii ai lumii: Viața. Activitatea. Opera. - Chișinău, Epigraf, 2006. - P. 107-110; 1001 de cărți de citit într-o viață. - București, RAO Distribuție, 2016. - P. 67)