Antoine de Saint-Exupéry (29 iunie 1900 - 31 iulie 1944): „Nu uita că fraza ta este un act”
Antoine de Saint-Exupéry este, după Joseph Kessel și Jules Roy, unul dintre marii scriitori ai aviației. Cărțile sale oscilează între tonul de reportaj și cel de comentariu filosofic-liric. Esențială este răsturnarea de perspectivă, pământul fiind conceput drept un element ostil omului, care trebuie cucerit, unealtă și armă primordială fiind avionul: „Fără îndoială că avionul este o mașină, dar ce instrument de analiză totodată!” (Terre des hommes [Pământ al oamenilor]). Deja prima sa carte, Courrier Sud (Curierul de Sud) (1928), este întemeiată pe un astfel de mit. Încă din acest roman, în povestire este folosit indicativul prezent; pilotul povestește - pe un ton de reportaj - în timp ce-și conduce avionul, relatarea complețându-i viața, aflată în plin tumult.
A doua carte, Vol de nuit (Zbor de noapte) (1931), aduce în prim-plan figura lui Jacques Rivière, directorul stației de aviație poștală din Buenos Aires, adept al autodisciplinei și al acțiunii febrile. Pe măsură ce-i sosesc telegramele din diferite puncte ale orizontului, acesta are sentimentul că „smulge ceva din ghearele sorții, că reduce procentul de necunoscut și că-și trage echipajele afară de noapte, către mal”. Crezând total în valoarea responsabilității, Rivière subordonează banalul umanism de circumstanță dezideratelor unei meserii care te ajută să construiești prin și pentru ceilalți. Orgoliul totalei responsabilități, voința de a ține totul sub control sunt asociate - în planul comportamentului - cu refuzul de a-și exteriorize sentimentele. Cu toate acestea, cititorului nu-i scapă nuanță de simpatie cu care Saint-Exupéry își privește personajul.
Apărut în 1939 și distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze, romanul Terre des hommes a fost publicat în același an în SUA. Numele cărții trimite la aceeași veșnică bipolaritate pământ - cer, care constituie un leitmotiv al operei scriitorului. Cu ajutorul mașinii își poate permite - albatros rătăcit printre oameni - să unească cerul și pământul. Odată cu aterizarea, relației dintre pilot și avion îi ia locul cea dintre om și semenii săi, ușoară superioritate - lipsită de aroganță - a stăpânului avionului fiind convertită în totală solidaritate. O anumită adversitate față de pământ - aflat într-o continuă rivalitate cu cerul - este vizibilă peste tot: „Pământul ne învață despre noi mai mult decât cărțile toate. Pentru că ni se importivește”. …
Apărut întâi la New York, în februarie 1942, sub titlul Flight to Arras, romanul Pilote de guerre (Pilot de război) (1942) urmărește, într-un mod original, prima parte a războiului împotriva fascismului. Este percepută mai înainte de orice lipsa de sens a unui război în care nu se știe mai nimic despre inamic, nu există reguli, totul fiind guvernat de ridicolul lipsei de eficacitate și de mijloace. Însă Saint-Exupéry nu poate rămâne deoparte: „Profesia de martor mi-a inspirat totdeauna repulsie. Ce sunt eu, dacă nu particip?”. Considerând noțiuni precum cea de “individ” sau de “colectivitate” ca fiind modalități facile de a deturna adevăratul umanism, Antoine de Saint-Exupéry aduce în prim plan Omul : “Voi lupta pentru primatul Omului asupra individului - ca și pentru primatul Universului asupra particularului”. Morala luptei îl învață să meargă la esențial.
Un cu totul alt Saint-Exupéry poate fi găsit în ultimele cărți. Le Petit Prince (Micul Prinț) (1943), dedicată lui Léon Werth (un prieten al scriitorului), este o carte originală, cu un ușor ton polemic : parabola unui mic prinț, apărut pe neașteptate în plin deșert, care-și istorisește călătoria pe pământ. Întâlnirile sale cu personaje simbolice constituie ocazii de a scoate în evidență absurditatea, vanitatea și găunoșenia unor oameni care nu știu să se preocupe de altceva decât de ei înșiși. Universurilor acestora li se opune “paradisul pierdut” al copilăriei, privilegiat de o înțelegere total diferită a lucrurilor și de posibilitatea perceperii laturilor ascunse ale vieții. Parte a acestui cosmos, băiețașul găsește scopul vieții sale într-o minusculă floare, care conferă astfel un sens vieții personajului.
Carte-testament în felul ei, Citadelle (Citadela) (1948) constituie un summum al meditației saint-exuperyene. Volumul este structurat sub forma reflecțiilor unui prinț al deșertului, fiu al unui rege-filosof. Domnind, tânărul monarh învață treptat cum să stăpânească istoria, navigând între înțelesuri și contradicții, privilegiind spiritul în fața sentimentului, convins de adevărul simplu că “Omul este ceea ce există, nu ceea ce se exprimă“. Citadelă ridicată chiar și prin greșeală, omul, învață șă fie om construind alături de ceilalți, în numele unei morale simple, dar eficace: “Dacă vrei să fie frați, convinge-i să clădească un turn. Dar dacă vrei să se urască, aruncă-le grăunțe”. Căutând contradicția, omul din Citadela se află în permanentă cucerire, dar niciodată în posesie. Tânărul prinț al Citadelei nu poate termina această cetate, metafora a omului, clădită și dărâmată în fiecare zi ( „Nu așteaptă nimic de la omul ce muncește pentru propria sa viață, și nu pentru veșnicia lui”) prin fiecare gest sau cuvânt. Imensă responsabilitate scriitoricească a unui om cu înaltă conștiință etică luminează un text care dezvăluie noi sensuri în cursul unor lecturi repetate: “Nu uita că fraza ta este un act”.
Stilul lui Antoine de Saint-Exupéry este concentrat și simplu, cu fraze scurte și dense. Primează simțul responsabilității, respectul fată de datorie, opțiunea pentru acțiune, alegerea unui scop mai presus de simplele deziderate personale. Acționând, omul reflectează asupra existenței.
Accesibil prin formă, cu o respirație plăcută a frazei, Saint-Ex - așa cum a rămas în memoria unei lumi întregi - continuă să ridice prin cărțile sale probleme dintre cele mai acute.
Răzvan Ventura
(Din: Dicționar de scriitori francezi / Volum coordonat de Angela Ion. - Iași, Polirom, 2012 - P. 1384-1388)
___________________________
Imagini de la expoziție : “Antoine de Saint-Exupéry: Adevărul nu-l vedem decât cu sufletul”, deschisă acum la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, blocum central, etajul 3, spațiul expozițional Literaturile Lumii:
