Rațiunea și pasiunea romanului „Roșu și negru” de Stendhal
În anul 1830, perioada Restaurației în Franța, în plină glorie a romantismului, Marie-Henri Beyle, cu pseudonimul Stendhal, publică romanul Roșu și negru, care, chiar dacă la timpul său nu prea a fost apreciat (nu atât de cititori, cât de frații de condei), va deveni una din operele de referință ale literaturii franceze, dar și universale. Romanul a avut și un subtitlu: Cronica anului 1830, care a sincronizat timpul real cu cel artistic al operei, iar prin acesta autorul, parcă într-un dialog imaginar cu cititorul, anunță un alt tip de literatură care, spre deosebire de cea a romantismului, va prezenta veridic realitatea franceză contemporană.
Roșu și negru este un roman realist social-psihologic, dar în care sunt evidente și elemente ale romantismului. Fiind adept al „cultului energiei”, Stendhal considera că rațiunea nu exclude pasiunea. Personajele pot fi, în același timp, lucide și visătoare, sensibile și cerebrale, așa cum este Julien Sorel, protagonistul romanului. Roșu și negru este un roman de formare, dezvoltare și afirmare a personalității, un roman despre „mari speranțe” și „iluzii pierdute” (dacă să apelăm la titlurile altor opere de referință din secolul al XIX-lea).
Julien, fiu de dulgher, se deosebește de familia și de mediul său care apreciază, în primul rând, munca fizică grea, este înzestrat cu „o minte capabilă să cugete”, iubește să citească, a învățat latina și istoria. Această deosebire dintre ei nu o pot suporta nici tatăl, nici frații care îl disprețuiesc. Într-un fizic prea delicat și, din acest motiv, „pirpiriu” pentru țărani, trăiește „un caracter hotărât”, cu o voință și un orgoliu puternice, trăsături ce-l vor determina să-și dorească să se rupă cu orice preț de mediul său. Julien știe ce vrea: dorește să se afirme în așa-zisa înalta societate și, în pofida originii sale umile, are mai multe calități prin care ar fi avut șansa să reușească. Este activ, muncitor, inteligent, perseverent ș.a. Problema constă în faptul că a hotărât să profite de alții pentru a urca pe treptele sociale și, în primul rând, de femei.
Pentru a se autoafirma și a parveni, învață să se acomodeze, devine ipocrit, manipulator, pragmatic, egoist - trăsături pe care și le cultivă pentru a corespunde moravurilor societății. De fapt, ca caracter, este scindat între calitățile sale inițiale, elanurile înalte și ambițiile egoiste, alimentate de un orgoliu exagerat. Posedând calități deosebite, dacă s-ar fi născut puțin mai devreme, pe timpurile mai democratice, cele ale lui Napoleon (idolul lui Julien), ar fi făcut carieră onest, pe cont propriu. Însă, în condițiile Restaurației, la un pas de a accede în înalta societate, este oprit și ajunge pe eșafod.
De perioada lui Napoleon, într-o oarecare măsură, ține și simbolica titlului romanului. Descifrarea cea mai simplă trimite la două posibilități de carieră pentru Julien (și pentru întreaga generație de tineri ambițioși și cu perspectivă din timpul său): Roșu - militară (aceasta fiind culoarea uniformei ofițerilor în armata lui Napoleon) și Negru - ecleziastică (culoarea sutanei).
Roșu și negru, actual și răscitit în lumea întreagă și astăzi, având 190 de ani de la apariție, este și un roman despre felul în care societatea, dorind să păstreze aparențele, îi pedepsește pe cei care îndrăznesc să fie diferiți, liberi și sinceri, pe cei care spun adevărul așa cum este el, așa cum a făcut Julien Sorel în finalul operei, chiar dacă în felul acesta aproape și-a semnat sentința la moarte. În același timp, este și un roman despre faptul că „scopul nu scuză mijloacele”: avantajele obținute prin metode lipsite de scrupule, mai ales dacă aduc suferință altor persoane, se pot întoarce împotriva ta.
Emilia TARABURCA,
conferențiar universitar