Jean de La Fontaine, unul dintre cei mai mari fabulişti ai lumii

Jul 07, 2016 14:28



Sărbătorim aniversarea a 395 de ani de la naşterea marelui Jean de La Fontaine!

Jean de La Fontaine (n. 8 iulie 1621, Château-Thierry, Franţa - d. 13 aprilie 1695, Paris) a fost un poet francez din perioada clasică, moralist, dramaturg, libretist şi romancier. La Fontaine este consacrat pentru fabulele pe care le-a scris.

Deşi un apropiat al lui Nicolas Fouquet, controlor general al Finanţelor, La Fontaine păstrează distanţa faţă de curtea regală; totuşi frecventează saloane ca cel al doamnei de La Sablière şi, în ciuda opoziţiilor, este primit în Academia Franceză în 1864. Amestecat în dezbaterile epocii, el trece de partea clasicilor în faimoasa Ceartă între Clasici şi Moderni.

Jean de La Fontaine s-a impus în literatura universală prin Fabulele sale, publicate în 12 cărți, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop și Fedru, precum și de tradițiile populare, și înzestrat cu un talent deosebit, el a depășit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă.

Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franța în timpul absolutismului și a demascat cu mult umor și vervă viciile claselor dominante necruțându-l nici pe rege și nici pe curtenii săi, ca în „Greierele și furnica”, „Corbul și vulpea”, „Lupul și mielul” etc. Eroii din fabulele sale, care aparțin lumii animaliere și regnului vegetal, personificând tipuri și caractere, reprezintă diferite aspecte ale vieții sociale din Franța acelui timp.

Un alt merit al lui La Fontaine constă în lirismul care străbate fabulele sale, prin aceasta deosebindu-se de aproape toți scriitorii clasici francezi. Fabulele au fost scrise în limba vie a poporului. La Fontaine este inițiatorul versului liber în literatura franceză.

Unul dintre secretele farmecului degajat de fabule este ritmul extrem de rapid ţi variat al naraţiunii, obţinut prin folosirea versului liber, prin alternarea alexandrinului cu versuri mai scurte, pare sau impare, ca în cunoscutul “Même il m'est arrivé quelquefois de manger/Le Berger.” (“Iar uneori năpasta m-a-mpins chiar să mănânc/ ciobanul…” din Les Animaux maladies de la peste…

Vestitoare ale secolului Luminilor prin caracterul lor protestatar şi umanist, fabule lui La Fontaine îşi păstrează şi azi o prospeţime, o tinereţe care fac din el poate cel mai modern şi mai apropiat de noi dintre toţi scriitorii veacului clasic.

Expoziţia de carte din colecţia serviciului Literaturile lumii include 40 de cărţi - opere de La Fontaine din diferite ani de ediţie, critica literară, enciclopedii şi dicţionare literare.












 

Il est dans un coin du parc du Puy du Fou, un endroit dédié à Jean de La Fontaine;



Les Fables de La Fontaine : cet espace rend hommage au travail du célèbre fabuliste français dans un mélange de plantes, de reconstitutions et de... statuettes animées !



Biblioteca Națională Republicii Moldova, elina bolgarina, literaturile lumii, expoziţii, jean de la fontaine, aniversări, literatura franceză

Previous post Next post
Up