Între om şi Dumnezeu
Cu cât omul este mai aproape de Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îi pare mai mare, iar omul mai mic; cu cât omul este mai departe de Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îi pare mai mic, iar omul mai mare. Este o depărtare între om şi Dumnezeu unde omul se face nevăzut, iar Dumnezeu rămâne; şi mai este o altă depărtare unde Dumnezeu se face nevăzut, iar omul rămâne.
A spune că nu este Dumnezeu nu dovedeşte absolut nimic despre Dumnezeu, ci arată numai măsura depărtării de Dânsul a celui ce spune că nu este Dumnezeu. Când cel ce spune că nu este Dumnezeu se întoarce la credinţa în Dânsul, dovedeşte prin aceasta doar că depărtarea dintre el şi Dumnezeu s-a micşorat.
Ca un om să poată cunoaşte piramidele Egiptului este nevoie fie să îi creadă pe cei ce au fost în nemijlocita apropiere a piramidelor, fie să meargă el însuşi în nemijlocita apropiere a lor. O a treia cale nu este!
Tot aşa, fiecare om poate să ajungă la cunoaşterea lui Dumnezeu fie crezându-i pe cei ce au stat şi stau în nemijlocita apropiere a lui Dumnezeu, fie silindu-se să ajungă el însuşi la nemijlocita Lui apropiere.
Ţie îţi pare de râs şi jalnic cel ce spune că nu există piramide, doar pentru că el personal nu le-a văzut. Mult mai de râs şi mai jalnic este însă cel ce va spune că nu este Dumnezeu, pentru că el personal nu-L simte şi nu-L vede pe Dumnezeu. Mult mai de râs şi mai jalnic este acesta din urmă decât cel dintâi pentru două pricini:
Întâi, pentru că piramidele se pot vedea într-un singur loc din întreaga lume, pe când Dumnezeu poate fi cunoscut personal în orice loc, de-a lungul şi de-a latul lumii.
A doua, pentru că de mii şi mii de ori este mai mare numărul acelor oameni care L-au cunoscut personal pe Dumnezeu, decât numărul celor care au văzut piramidele.
(Sf. Nicolae Velimirovici - „Gânduri despre bine și rău”, în traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009. p.65-66)